La câțiva ani de la întoarcerea mea în România, am fost invitat să moderez o dezbatere despre identitatea europeană și am vorbit despre programul Erasmus, care la 30 de ani de existență, a devenit cel mai de succes program finanțat de Uniunea Europeană. Acest program le permite studenților europeni să studieze un semestru sau două într-un alt stat membru. Am vorbit despre efectele mobilității la nivelul Uniunii și despre cele 4 libertăți garantate de Uniune: libertatea de circulație a bunurilor, serviciilor, capitalului și cel mai important, a oamenilor. Am vorbit despre diferența dintre cetățenie și identitate. Cetățenia este stabilită automat la naștere și ia forma unui pașaport. Identitatea este construită în timp în funcție de experiențele diverse pe care le trăim și se află într-o continuă schimbare. 

Îmi place să mă înconjor cu ecuații de genul dacă facem asta, atunci ne iese asta (if this, then that),dar în acest caz știam că voi părăsi dezbaterea cu mai multe întrebări decât răspunsuri. Vorbitorii invitați erau la fel de diverși precum vocile care încearcă să definească Europa:

• Europa este un proiect politic care depinde de politicienii naționali să-l promoveze mai bine.
• Europa este suma emoțiilor create între europeni prin programe precum Erasmus.
• Europa este repetiția informațiilor despre UE și instituțiile europene pe care (ar trebui să) le studiem la școală.
• Europa este un gând care ar trebui transformat în emoție.

Ecuația dacă facem asta s-a transformat rapid, atunci, Europa încă se decide ce vrea să devină. Europa se află în mijlocul unor dezbateri și decizii pe care nu ar trebui să le evităm sau ignorăm. Frans Timmermans, vicepreședintele Comisiei Europene, a avertizat că forțele care atacă Europa sunt mai puternice decât cele care o apără. Suntem cu toții conștienți că Europa nu este indistructibilă. Dar oare această teamă va convinge tinerii europeni să-și facă vocea auzită? Generația tânără nu votează frica. Votează speranța!

• Care este speranța pe care o vom vota la alegerile europarlamentare care definesc viitorul Europei?
• Ce am învățat din modul în care au fost gestionate ultimele crize în Europa, Brexit și criza refugiaților?
• Care este abilitatea Comisiei Europene de-a asculta cu adevărat critica primită și de-a se reforma?
• Cât de eficient va fi consumată energia Parlamentului European de-a aduce Europa mai aproape de europeni?
• Și cel mai important: Care este motivația europenilor de-a se lupta pentru Europa și pentru libertățile ei (nu doar cu share-uri pe Facebook)?

Riscurile unei stagnări pentru Europa sunt clare. Dar speranța pentru un viitor comun de-abia începe să prindă contur. Oare această speranță ar trebui să provină dintr-o conștientizare ireversibilă că împărțim un destin comun? Am decis în sinea noastră măcar atât? Sufletul Europei nu se află în Bruxelles. Bruxelles-ul reprezintă coloana vertebrală a Europei care definește marginile puzzle-ului și regulile jocului. Bruxelles-ul este platforma unde statele membre se pot întâlni pentru a decide puncte de colaborare.

Sufletul Europei se află în fiecare european și în voturile noastre, acele voturi raționale și emoționale care reflectă dorințele a 500 milioane de europeni. Fără ele, Europa nu va avea viitor. Europa nu poate rămâne un simplu proiect politic. Europa are nevoie de europeni. Europenii trebuie să înțeleagă și să simtă Europa. Este un drum lung, dar cred că a venit momentul să ne definim opțiunile și să încercăm să anticipăm efectele lor. Dacă facem asta, atunci ce va ieși? (if this, then what?). Avem nevoie de opțiuni și viziuni clare pe care să le votăm (pragmatic și emoțional) și apoi să contăm pe ele (indiferent în ce colț al Europei ne aflăm).

Europa este în construcție chiar acum și va arăta mai mult ca noi dacă și noi ne implicăm!

Votează pe 26 mai!

Foto: Charles Clegg