Mintea mea fuge către voi doi și produce cuvinte care mă fac să simt, să vă scriu. Au trecut 30 de ani de când ne cunoaștem și mă întreb ce au însemnat acești ani pentru mine, pentru noi. Încă sunteți în viață și simt o bucurie temătoare cu acest noroc al meu care mă face să mă opresc în loc, să vă iau în brațe, așa cum sunteți voi, mama și tata. ADN-ul vostru, sufletul și munca voastră se află în mine. Vă moștenesc pe amândoi în egală măsură. Realizez că tot ceea ce fac și ceea ce simt vine din voi, iar tot ce am construit, oriunde m-am aflat, e o continuare a ceea ce sunteți voi.

De când am plecat de acasă am fost într-o continuă mișcare și explorare. V-am lăsat să credeți că m-am întors acasă să fiu alături de voi, dar de fapt m-am întors să fiu aproape de voi, aproape de mine. Acesta sunt eu. Acum. Mai târziu nu știu ce va fi, doar va fi:

Spun multe, dar spun din suflet. Cine mă acceptă, norocul lor. Cine nu, norocul meu. Mai există și categoria oamenilor care navighează viața cu un poker face continuu pe care aș vrea să-i pot citi mai bine.

Îmi imaginez viitorul și-mi place să creez amintiri. Nu fac asta pentru altcineva, o fac pentru mine. Dacă viitorul pe care mi-l imaginez afectează involuntar și alți oameni (voi știți cel mai bine) atunci încerc să-mi asum responsabilitatea (și riscul) ca efectele acestui viitor să fie pozitive și constructive. Să aducă zâmbete. Tot din zâmbete provine și imaginația mea.

Nu-mi place să pun frână. Când mă dau cu bicicleta la vale ar fi bine să nu-mi stea nimeni în cale. Asta și pentru că simt pericolul mai târziu decât alți oameni. Dar am învățat să am și răbdare.

Mă doare atunci când îmi pasă și nu-mi iese, dar spre norocul meu durerea se mută destul de repede. Nu-mi pierd timpul cu lucruri care nu sunt constructive și oameni care nu știu să se bucure de viață. De mine.

Sunt spontan și optimist. Modul în care pun intrebări îi surprinde pe oameni, iar răspunsurile lor mă surprind la rândul lor. Spun lucruri pe care alții le gândesc și nu mi-e rușine cu mine și ceea ce-mi propun. Deseori îmi folosesc umorul pentru a mă apăra (mai ales de mine). Altfel viața mi s-ar părea plictisitoare.

Cred că oamenii rău intenționați vor plăti, mai devreme sau mai târziu. Cred în exprimarea cu voce tare a dreptății și cred că schimbarea vine indiferent dacă suntem pregătiți pentru ea sau nu.

Cred în karma și în îngerul meu păzitor și sunt sigur că rugăciunile și gândurile voastre de-a lungul vieții m-au ferit de pericole și oameni răi.

Fericirea mea constă în ceea ce simt, ceea ce gândesc și ceea ce fac. Iar tot ceea ce simt, ceea ce gândesc și ceea ce fac e o continuare a ceea ce sunteți voi. Tata zice capul sus, orice s-ar întâmpla. Mama spune ridică-te, mamă, măcar te alegi cu ceva. Uncheșa caută armonie. Uncheșu pune punct și de la capăt.

Pentru toate aceste motive și multe altele, vă mulțumesc și vă iubesc!

One comment on “Mamă, tată

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *